De ce?!

Ca să nu-mi amorţească mintea, îmi place s-o lucrez. Work out pentru minte. Prin urmare, cât e ziulica de lungă, atunci când nu proiectez piese ce se vor obţine prin frezare pe maşina ISEL cu freză de 6, şi atunci când nu fac nici facturi (numele/titlu carte şi isbn/ preţul cu şi fără TVA-ul de 9%), mă întreb:

- De ce oamenilor le place să înceapă a se pregăti de Crăciun cu mai bine de o lună înainte? Ce bucurie mai au atunci când vine Crăciunul pe bune?
- De ce colindele sunt aşa leşinate? N-ar trebui să fie vesele? Crăciunul e totuşi de bine, se sărbătoreşte nu se jeleşte.
- Ce demoni le îndeamnă pe unele fete să poarte adidaşi albi de Obor, geacă sport, geantă de lac şi unghii foarte lungi roz?
- Când vor învăţa locuitorii acestui oraş să staţioneze pe partea dreaptă a scării rulante de la metrou?
- Ce raţiuni au oamenii de a aştepta metroul dincolo de linia galbenă de pe peron? Din acest motiv, atunci când metroul intră în staţie, conductorul se simte obligat să claxoneze pentru a-i determina să păşească înapoi (da, metrourile au claxoane!)
- De ce fata cea mai vulgară, cea mai blondă şi cu cerceii cei mai mari vorbeşte cel mai tare?
- De ce, în mod paradoxal, pitzipoancele vopsite brunet mi se par chiar mai vulgare decât cele vopsite blond?
- Întrebarea clasică, de ce toate secretarele sunt scârboase? (Şi de ce această întrebare este clasică?)
- De ce eşti mai jmeker dacă ai maşină jmekeră şi mobil jmeker cu pietre Swarowski? How does that make you a better person?
- De ce sunt atâţia oameni nebuni pe stradă? (Femei în vârstă machiate şi îmbrăcate seducător; femei serioase, îmbrăcate decent, care te opresc în mod firesc pentru o întrebare şi de fapt aceea este “Aveţi un leu vă rog?”; idem pentru bărbaţi serioşi, dar adaugă o servietă şi o înjurătură zdravănă în cazul în care răspunsul tău este negativ; tineri care cântă în tramvai şi urlă cât îi ţin plamânii “săriţi, mă omoară!” atunci când controlorii RATB vor să-i dea jos; bătrâne care, în tramvai, vorbesc singure, expunându-şi diverse gânduri şi raţiuni; idem pentru bărbaţi, dar adaugă ceartă şi urlete revoltate)
- De ce o groază de oameni dau o groază de bani pe lucruri groaznic de urâte?
- Ce temeri lăuntrice le determină pe unele femei să citească micuţe cărţi de rugăciuni în tramvai? Mai grav, de ce citesc şi unele fete tinere aceste cărţulii?
- De ce este ruşinos să nu votezi, atunci când de fapt n-ai nicio alegere de făcut, ci trebuie doar să alegi între două rele?
- Cum se face că pentru unele categorii sociale este lucru demn de laudă să nu fi citit o carte în viaţa ta?
- De ce întotdeauna în holurile de bloc miroase a tocană?
- Cum poate exista o telenovelă al cărei titlu s-a tradus "Fără sâni nu există Paradis?"

Mai am. Poate voi reveni cu partea a doua (stay tuned). Până atunci, primesc cu bucurie orice răspuns (cvasi-)plauzibil la cele de mai sus.

Sindromul neuronului singuratic (SNS)

Dragi oameni de ştiinţă şi cercetători de pretutindeni, am pentru voi un fenomen care merită studiat. Se numeşte apariţia misterioasă la bărbaţii din anumite clase sociale şi profesionale a impulsului de a se “lua” de fete pe stradă sau, în general, în public. Să numim acest fenomen românesc (sau poate est-european) sindromul neuronului singuratic (SNS). După observaţiile mele, el apare oricând, oriunde, în absenţa vreunor condiţii speciale, la simpla prezenţă statică sau în mişcare a unei persoane de sex feminin.
Li se întâmplă muncitorilor de la drumuri. Cum în ultimul timp oraşul nostru cunoaşte o sârguincioasă muncă de reparare a drumurilor, muncitorii împânzesc străzile pretutindeni. Nu se ştie cum, dar mereu se află într-una din pauzele lungi şi dese de la munca istovitoare, în poziţia ţaranului român (mâinile împreunate pe lopată, bărbia pe mâini). Câte unul fumează un chiştoc de ţigară stând în fund pe pământ. În momentul în care o fată intră în sfera lor vizuală, ea va auzi o gamă variată de replici, de la “fata, fata”, la “uite-o pe scufiţa roşie” (daca fata are ciorapi roşii, de exemplu), la exprimarea cu voce tare a celor mai ascunse fantezii. Interesant este că, în unele cazuri, muncitorii rostesc replici de neînţeles sau prea lungi pentru ca fata să le înţeleagă; din aceasta se deduce că nu le face plăcere atât a se lua de fată, cât a se auzi ei înşişi vorbind cuvinte de “băgare în seamă”. Experienţa arată că vreo însuşire fizică deosebită a fetei sau vreo ţinută chiar şi cvasi-provocatoare nu sunt necesare pentru obţinerea acestor reacţii din partea bărbaţilor respectivi.
Li se întâmplă şoferilor. Situaţie: două fete îmbrăcate în blugi şi tenişi merg pe stradă seara. O maşină în care se află trei bărbaţi încetineşte lângă ele şi unul dintre ei, evident grav afectat de SNS, întreabă “cât luaţi pe oră?” De asemenea, li se întâmplă şoferilor de taxi. La aceştia din urmă aş îndrăzni să afirm că sindromul este cu atât mai grav, întrucât, deşi sunt conştienţi de pierderea clientelei prin manifestarea făţişă a SNS, nu îşi pot controla comportamentul.
Li se întâmplă jandarmilor şi paznicilor din metrou, da, celor ce ar trebui să ne păzească. Dragi oameni de ştiinţă, acest fenomen nu este o glumă, în viitorul apropiat ne putem aştepta ca SNS-ul să cuprindă poliţişti, medici şi politicieni şi nicio femeie să nu mai fie în siguranţă în această ţară. Pentru a oferi măcar o şansă de a îndepărta răul chiar de la rădăcină, am analizat cauzele acestui sindrom şi posibile tratamente pentru acesta. O posibilă explicaţie este o gravă frustrare sexuală, acumulată de-a lungul anilor la diversele categorii la care apare sindromul, şi acutizată de prezenţa neuronului singuratic ce dă şi numele acestei afecţiuni. În acest caz, aş propune soluţionarea prin campania “o femeie pe lună, o viaţă mai bună”, în cadrul căreia fiecare bărbat cu SNS primeşte gratis, o dată pe lună, o femeie de moravuri uşoare, pentru atenuarea frustrărilor. O altă explicaţie este prezenţa unei anomalii a creierului, dezvoltarea unei zone responsabile exclusiv de reflexul de “luare” de femei sau “băgare în seamă”. Întrucât fenomenul apare predominant în Europa de est, tind să cred că el ar fi putut fi produs de radiaţiile exploziei de la Cernobîl şi, astfel, propun o altă campanie, de data asta de operare pe creier a bărbaţilor ce prezintă această anomalie.
Cea de-a treia ipoteză şi cea mai plauzibilă este mult mai simplă dar prezintă, prin contrast, dezavantajul de a nu avea nicio soluţie cunscută de om. Aceasta ar fi că sindromul SNS este produs exclusiv de existenţa acelui unic neuron în creierul bărbaţilor afectaţi, ceea ce-l determină, bineînţeles, să fie un singuratic. Acest neuron nu este unul sănătos si puternic întrucât, născându-se şi trăind singur, suferă de o gravă afecţiune psihică de tip maniaco-depresiv cu frecvente episoade psihotice. Subiecţii afectaţi de acest sindrom sunt în mare pericol de a pierde controlul total asupra psihicului lor, întrucât odată cu moartea acelui fragile celule lipsite de orice posibilitate de sinapsare, puterea lor de a judeca raţional va scădea la zero. Din păcate, nu cunosc nicio posibilitate pentru îmbunătăţirea sorţii acestui neuron ce cauzează SNS si de aceea apelez la voi, dragi oameni de ştiinţă şi cercetători de pretutindeni.

Mioritic.

Am început să mă plictisesc să tot spun “numai în ţara asta e posibil aşa ceva”. Pe bune, o spun în fiecare zi şi deja mi-a devenit cvasi-tic verbal. Pentru că în fiecare zi dau de situaţii stupide şi absurde care au ajuns să-mi pară emblematice pentru România. Mi se pare că ţara asta face ce face şi o dă în bară. Se pune ceva nou, se strică. Se fură. Dispare. Se implementează o nouă metodă pentru….se duce de râpă. Se uită detalii pe ici pe colo, în locurile esenţiale. Tipic: greşelile flagrante. Am început să construim un pasaj suprateran înainte să primim aprobările de a demola casele oamenilor. Am început să cârpim străzile din centrul vechi dar neapărat pe toate o dată astfel încât toată zona să se asemene cât mai fidel cu nişte tranşee. Etc, etc. Acum sunt super trendy grevele: profesorii au făcut o grevuţă în octombrie dar a murit repede, se pare că după greva metroului se va face greva CFR pentru că se asortează (greva RATB anyone?), până şi o mână de oameni foarte serioşi de la Filarmonica George Enescu fac grevă. Şi apropo de greva de la metrou, că asta e cea mai trendy (şi tocmai pentru că e atât de comercială ma abţin s-o mai comentez), am văzut la TV o imagine tipic mioritică pe care aş transforma-o in tablou dacă aş mânui penelul cu talent: zeci de oameni împingând, opintindu-se, îmbulzindu-se să intre într-un autobuz plin ochi. Dacă ar avea conştiinţă, legile fizicii s-ar simţi foarte ofensate de aceşti oameni care nu ştiu că acolo unde nu mai e loc, fizic, să intri, nu poţi intra. Amicul Cristi S. se distra teribil când îi spuneam într-un 301 foarte plin “oamenii aştia –femeile din maşină- vor avea naşteri uşoare; ia uite cu cât sârg împing toate!”
Ştiu că ne sunt pline plaiurile de revoltaţi care strigă în mod constant că avem o ţară de doi lei (vechi), dar se pare că dorinţa mea permanentă de individualitate s-a cam mistuit pentru că, iată, mă alătur şi eu lor. Dar i-aş întreba “de ce nu plecaţi pe plaiuri mai normale dacă nu vă convine?”. Eu aşa o să fac după ce-mi iau diploma aia care atestă că am ieşit un fel de ingineră din “cea mai prestigioasă şcoală de ingineri din România” (haha. vezi "mesajul rectorului" de pe upb.ro). Şi să nu-mi spuneţi vestita replică “dacă toată lumea ar pleca s-ar duce ţara de râpă”. Unde să se mai ducă? Şi ce putem face noi s-o oprim dacă rămânem aici şi murim cu ea de gât? Eu, una, pe la 19 ani m-am vindecat de iluzia că repar eu ceva în ţara asta dacă rămân aici şi mă lupt pentru ea. Mai bine mai târziu…