Mai am trei zile de lucru la librăria care mi-a fost profesoară de relaţii cu clienţii, frigider atât vara cât şi iarna, loc de citit pâna la epuizare şi de vizite-surpriză ale prietenilor (cărora le mulţumesc pentru drum şi pentru că mi-au adus cafea de la Gregory’s, sandwichuri şi salate de la Mega Image). Dar mai ales loc de discuţie cu, şi auzit poveşti de la, oameni de toate felurile.
Sunt oameni care au avut un anumit farmec şi pe care n-am să-i uit prea curând. Doamna Z., cea cu romanele siropoase, câte 20-30 pe comandă, care abia intrau într-o cutie. Îi era teamă să-şi parcheze maşina în faţa librăriei, ştiind că este interzis, aşa că de fiecare dată suna înainte să ajungă, rugându-mă să-i aduc cutia la maşină. “Ajung în 5 minute, mersi, te pup!” Domnul G., cel pornit împotriva americanilor. Prima oară când a venit mi-a adus o ciocolată, de 1 martie, “în loc de mărţişor”, şi mi-a povestit viaţa lui de colonel pe vremea lui Ceauşescu şi cum îi plimba pe americani prin Bucureşti. Un domn anonim, probabil pictor, cu care am discutat despre albumul de Vermeer pe care îl avem la vânzare (şi care, probabil, nu va fi cumpărat niciodată, având în vedere că, redus, costă 400 lei). Mi-a explicat câteva tehnici de pictură şi mi-a spus povestea unora dintre tablourile pictorului flamand. Călugăriţa, îmbrăcată în negru din cap până în picioare şi cu batic pe cap, ce îşi căuta cărţi de Windows 7. Doamna C., cea care şi-a cumpărat, probabil, toate cărţile care există pe piaţă despre metode de croşetat. Domnul O., cel cu multe cărţi cumpărate fără ştirea soţiei (la o comandă mai veche, în agendă, în dreptul numelui lui, era observaţia: “a nu fi sunat acasă, vine el la librărie, nu vrea să ştie soţia cât cheltuie pe cărţi!”). M. V., cel căruia i-am făcut prima factură din viaţa mea, bineînţeles, greşit. Ulterior şi-a comandat câteva cărţi şi o dată a fugit din mijlocul susţinerii unui examen de licenţă (era în comisie!), pentru a veni să le ia de la librărie. My personal favourite, A. A., cel cu multe cărţi despre triburi, dar şi despre cum să fii un gentleman, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi la masă. Într-o zi nu a plecat imediat după ce şi-a luat cărţile, ci m-a întrebat una-alta, ajungând să avem o conversaţie cvasi-prietenească. Mai târziu s-a reprofilat pe cărţi despre misticism şi nu am mai purtat conversaţii, dar tot avea un farmec al lui. Şi tot aici, nu-l pot uita pe C., cel care a intrat, m-a salutat, m-a invitat la o cafea, apoi a făcut comanda şi a plecat. I-am amânat cafeaua pentru ziua în care va veni să-şi ia cartea, dar nu m-a mai invitat a doua oară (băieţi, nu faceţi asta, o groază de fete vorbesc serios când spun “data viitoare”!)
Mai sunt, bineînţeles, şi cei care mi-au mâncat câte puţin din suflet de fiecare dată când s-au arătat în faţa mea. Domnul T., singurul client care m-a stârnit atât de tare încât, la replica lui “în străinătate oamenii sunt altfel, domnişoară, nu ca dumneavoastră!”, eu am îndrăznit să-i replic “nu vă faceţi iluzii, nu sunt nici ca dumneavoastră!” Mi-a dat cele mai puternice palpitaţii din viaţa mea, laolată cu nişte senzaţii de sufocare şi altele din categoria cardio-respiratorii. De asemenea, domnul F., corporatistul acru şi plin de el, care m-a ameninţat în fel şi chip dacă nu-i vin cărţile repede şi dacă nu-i dăm discount la ele.
Aşa că, pe lângă bucuria de a nu mai trebui să mă trezesc dimineaţa (cel puţin două săptămâni, până la începerea facultăţii), de a nu mai trebui să suport diverse glumiţe şi bancuri libidinoase de la mai-marele libăriei, de a nu mai sta pe scaun 5 sau 9 ore pe zi, de a nu mai audia zilnic playlistul Kiss Fm, (pre)simt un dor difuz de oamenii care s-au perindat pe-aici în tot anul în care am lucrat la librărie.
