De ce?!

Ca să nu-mi amorţească mintea, îmi place s-o lucrez. Work out pentru minte. Prin urmare, cât e ziulica de lungă, atunci când nu proiectez piese ce se vor obţine prin frezare pe maşina ISEL cu freză de 6, şi atunci când nu fac nici facturi (numele/titlu carte şi isbn/ preţul cu şi fără TVA-ul de 9%), mă întreb:

- De ce oamenilor le place să înceapă a se pregăti de Crăciun cu mai bine de o lună înainte? Ce bucurie mai au atunci când vine Crăciunul pe bune?
- De ce colindele sunt aşa leşinate? N-ar trebui să fie vesele? Crăciunul e totuşi de bine, se sărbătoreşte nu se jeleşte.
- Ce demoni le îndeamnă pe unele fete să poarte adidaşi albi de Obor, geacă sport, geantă de lac şi unghii foarte lungi roz?
- Când vor învăţa locuitorii acestui oraş să staţioneze pe partea dreaptă a scării rulante de la metrou?
- Ce raţiuni au oamenii de a aştepta metroul dincolo de linia galbenă de pe peron? Din acest motiv, atunci când metroul intră în staţie, conductorul se simte obligat să claxoneze pentru a-i determina să păşească înapoi (da, metrourile au claxoane!)
- De ce fata cea mai vulgară, cea mai blondă şi cu cerceii cei mai mari vorbeşte cel mai tare?
- De ce, în mod paradoxal, pitzipoancele vopsite brunet mi se par chiar mai vulgare decât cele vopsite blond?
- Întrebarea clasică, de ce toate secretarele sunt scârboase? (Şi de ce această întrebare este clasică?)
- De ce eşti mai jmeker dacă ai maşină jmekeră şi mobil jmeker cu pietre Swarowski? How does that make you a better person?
- De ce sunt atâţia oameni nebuni pe stradă? (Femei în vârstă machiate şi îmbrăcate seducător; femei serioase, îmbrăcate decent, care te opresc în mod firesc pentru o întrebare şi de fapt aceea este “Aveţi un leu vă rog?”; idem pentru bărbaţi serioşi, dar adaugă o servietă şi o înjurătură zdravănă în cazul în care răspunsul tău este negativ; tineri care cântă în tramvai şi urlă cât îi ţin plamânii “săriţi, mă omoară!” atunci când controlorii RATB vor să-i dea jos; bătrâne care, în tramvai, vorbesc singure, expunându-şi diverse gânduri şi raţiuni; idem pentru bărbaţi, dar adaugă ceartă şi urlete revoltate)
- De ce o groază de oameni dau o groază de bani pe lucruri groaznic de urâte?
- Ce temeri lăuntrice le determină pe unele femei să citească micuţe cărţi de rugăciuni în tramvai? Mai grav, de ce citesc şi unele fete tinere aceste cărţulii?
- De ce este ruşinos să nu votezi, atunci când de fapt n-ai nicio alegere de făcut, ci trebuie doar să alegi între două rele?
- Cum se face că pentru unele categorii sociale este lucru demn de laudă să nu fi citit o carte în viaţa ta?
- De ce întotdeauna în holurile de bloc miroase a tocană?
- Cum poate exista o telenovelă al cărei titlu s-a tradus "Fără sâni nu există Paradis?"

Mai am. Poate voi reveni cu partea a doua (stay tuned). Până atunci, primesc cu bucurie orice răspuns (cvasi-)plauzibil la cele de mai sus.

Se la vi!

- Vă salut cu respect nea Puiu! Ce mai faci dom’le, nu te mai văzui de nuş când!
- Ooo să trăieşti domnu inginer! Uite ce să fac dom’le, la piaţă colea la Miniş.
- Plin autobuzu ăsta nene.
- Păi de, merge lumea la cumpărături. Ca sâmbata, ce să-i faci…Şi şoferu ăsta…Alo domnu, unde-ai învăţat să conduci? Parcă cară cartofi măi nene..
- Ia zi domne, cu cine votăm?
- Păi domnu inginer, io nu mai cred în ăştia domne. Ne minte de-atâţia ani, mama lor dă hoţi şi dă dă…nişte hoţi domne! Toţi să fure, să-şi bage ei în buzunar, da unu n-ar face ceva pentru ţărişoara asta. Aşa dă supărat sunt…da’ nu mai zic de Ionel, doctoru. Îl ştii, ăla dă stă în L9 vizavi de băcănie…eee, hai domnule, ăla de avea căţelu de se plimba cu el în fiecare zi, javra aia neagra lua-o-ar dracii că a sărit pă nepoată-mea anu trecut. Aşa domne, şi Ionel ăsta e aşa dă supărat pă politica asta…că noi vorbim aşa în fiecare zi că se duce nevastă-mea pă la madam Popescu, mai stă şi ele de vorbă, se uită la nuş ce telenovelă, de, ca femeile…Şi noi bărbaţii stăm de vorbă, la un păhărel…doooomnule, ce ţuiculiţă face nea ăsta la el la ţară, acia aproape în Dâmboviţa! Mi-a dat şi mie o litră odată de-a pus-o nevastă-mea în debara la păstrare da io stăteam ce stăteam, mai trăgeam o duşcă…într-o săptămână s-a dus ştii cum? Uite-aşaaa! Aşa, şi vorbeam cu nea Ionel, în fiecare zi dă-i cu ţuiculiţă, dă-i cu politică, că ăştia e mincinoşi, că nu face nimica, că era mai bine pe vremea lu nea Nicu. Şi io mă supăr mă astea, da ce să-i faci domne, asta-i viaţa, cu bune cu rele…mă dă p-ăsta îl vedeam că se enervează, că face ca toate alea, îi ziceam “Stai dom’ne liniştit că te îmbolnăveşti, ai totuşi o vârstă”. Să tot aiba vreo 72-73…El nu, că hoţii că alea, da zilnic domnule, dă mă şi săturasem; io să schimb subiectu, pă fotbal, pă ce mai e la piaţă, el îi dădea înainte cu politica. Am mai rărit şi io vizitele la el, ba că am treabă, ba că stau cu nepoţica, nevastă-mea i-a zis şi ea lu madam aia că vezi Doamne face curăţenie acu de sărbători, că una alta…Şi ce crezi domnule? Aflu acu câteva zile că nea Ionel fuse în spital; mi-a zis Popescu administratoru când mă dusei ieri să plătesc întreţinerea…o groază de bani domnule, nici nu ştiu cum ne mai ajungem cu toate cheltuielile că toate parcă se scumpesc din ce în ce, numai pensiile rămân la fel. De când ne tot promit că ne măresc că nuştu ce…Aiurea. Da domle, şi nea ăsta fuse în spital. Mă gândeam io că o să facă preinfart sau infart la cât se agita. Cică s-a dus la spital şi i-au găsit tensiunea douăşdoi cu nuştu cât domne. Dacă era douăzeci, hai douăzeci cu nouă, mai era cum mai era. Da la douăşdoi nu ştiu cât mai are. L-au lăsat acasă, i-au dat pastile, uite nici nu ştiu dacă i-au dat măcar compensate, da iţi dai seama dom’le, o groază dă bani. Eu ştiam că o să se îmbolnavească, eu zic că are scleroză în plăci că mai vorbea şi aiurea uneori dă se speria nevastă-sa, sau chiar Alţhaimăr d-ăla…Vai dă capu lui. Eu îl tot văd că se plimbă cu câinele, îi dau bună ziua da nu mai stau la discuţii că iară o dă pă politică şi face vreun atac ceva; bună ziua şi gata, trec mai departe. Da mă mir că în fiecare zi e cu câinele afară şi nu zici că e bolnav…scleroza asta în plăci, sau infartu ăsta aşa e: eşti bine mersi şi deodată haţ! Te loveşte când nu te-aştepţi. Cum a zis şi Şeicspir ăla: “Ai şapte vieţi, da la un moment dat gata, ajunge! Se la vi!” Hai domnule că tre să cobor, mi-a părut bine, sănătate! Păi ce faci domnişoară, dă-ţi domne jos sacu ăla din spate că loveşti lumea! Acu ce faci, cobori sau stai aicea în uşa? Eeei comedie.

Sindromul neuronului singuratic (SNS)

Dragi oameni de ştiinţă şi cercetători de pretutindeni, am pentru voi un fenomen care merită studiat. Se numeşte apariţia misterioasă la bărbaţii din anumite clase sociale şi profesionale a impulsului de a se “lua” de fete pe stradă sau, în general, în public. Să numim acest fenomen românesc (sau poate est-european) sindromul neuronului singuratic (SNS). După observaţiile mele, el apare oricând, oriunde, în absenţa vreunor condiţii speciale, la simpla prezenţă statică sau în mişcare a unei persoane de sex feminin.
Li se întâmplă muncitorilor de la drumuri. Cum în ultimul timp oraşul nostru cunoaşte o sârguincioasă muncă de reparare a drumurilor, muncitorii împânzesc străzile pretutindeni. Nu se ştie cum, dar mereu se află într-una din pauzele lungi şi dese de la munca istovitoare, în poziţia ţaranului român (mâinile împreunate pe lopată, bărbia pe mâini). Câte unul fumează un chiştoc de ţigară stând în fund pe pământ. În momentul în care o fată intră în sfera lor vizuală, ea va auzi o gamă variată de replici, de la “fata, fata”, la “uite-o pe scufiţa roşie” (daca fata are ciorapi roşii, de exemplu), la exprimarea cu voce tare a celor mai ascunse fantezii. Interesant este că, în unele cazuri, muncitorii rostesc replici de neînţeles sau prea lungi pentru ca fata să le înţeleagă; din aceasta se deduce că nu le face plăcere atât a se lua de fată, cât a se auzi ei înşişi vorbind cuvinte de “băgare în seamă”. Experienţa arată că vreo însuşire fizică deosebită a fetei sau vreo ţinută chiar şi cvasi-provocatoare nu sunt necesare pentru obţinerea acestor reacţii din partea bărbaţilor respectivi.
Li se întâmplă şoferilor. Situaţie: două fete îmbrăcate în blugi şi tenişi merg pe stradă seara. O maşină în care se află trei bărbaţi încetineşte lângă ele şi unul dintre ei, evident grav afectat de SNS, întreabă “cât luaţi pe oră?” De asemenea, li se întâmplă şoferilor de taxi. La aceştia din urmă aş îndrăzni să afirm că sindromul este cu atât mai grav, întrucât, deşi sunt conştienţi de pierderea clientelei prin manifestarea făţişă a SNS, nu îşi pot controla comportamentul.
Li se întâmplă jandarmilor şi paznicilor din metrou, da, celor ce ar trebui să ne păzească. Dragi oameni de ştiinţă, acest fenomen nu este o glumă, în viitorul apropiat ne putem aştepta ca SNS-ul să cuprindă poliţişti, medici şi politicieni şi nicio femeie să nu mai fie în siguranţă în această ţară. Pentru a oferi măcar o şansă de a îndepărta răul chiar de la rădăcină, am analizat cauzele acestui sindrom şi posibile tratamente pentru acesta. O posibilă explicaţie este o gravă frustrare sexuală, acumulată de-a lungul anilor la diversele categorii la care apare sindromul, şi acutizată de prezenţa neuronului singuratic ce dă şi numele acestei afecţiuni. În acest caz, aş propune soluţionarea prin campania “o femeie pe lună, o viaţă mai bună”, în cadrul căreia fiecare bărbat cu SNS primeşte gratis, o dată pe lună, o femeie de moravuri uşoare, pentru atenuarea frustrărilor. O altă explicaţie este prezenţa unei anomalii a creierului, dezvoltarea unei zone responsabile exclusiv de reflexul de “luare” de femei sau “băgare în seamă”. Întrucât fenomenul apare predominant în Europa de est, tind să cred că el ar fi putut fi produs de radiaţiile exploziei de la Cernobîl şi, astfel, propun o altă campanie, de data asta de operare pe creier a bărbaţilor ce prezintă această anomalie.
Cea de-a treia ipoteză şi cea mai plauzibilă este mult mai simplă dar prezintă, prin contrast, dezavantajul de a nu avea nicio soluţie cunscută de om. Aceasta ar fi că sindromul SNS este produs exclusiv de existenţa acelui unic neuron în creierul bărbaţilor afectaţi, ceea ce-l determină, bineînţeles, să fie un singuratic. Acest neuron nu este unul sănătos si puternic întrucât, născându-se şi trăind singur, suferă de o gravă afecţiune psihică de tip maniaco-depresiv cu frecvente episoade psihotice. Subiecţii afectaţi de acest sindrom sunt în mare pericol de a pierde controlul total asupra psihicului lor, întrucât odată cu moartea acelui fragile celule lipsite de orice posibilitate de sinapsare, puterea lor de a judeca raţional va scădea la zero. Din păcate, nu cunosc nicio posibilitate pentru îmbunătăţirea sorţii acestui neuron ce cauzează SNS si de aceea apelez la voi, dragi oameni de ştiinţă şi cercetători de pretutindeni.

Mândrie şi prejudecată (sau cum a descoperit Gianny cartea)

Deci frăţică, dumincă seara ies io pă la bloc cu bagabonţii mei zic hai o sămânţă un suc la scară pe trepte. Am scos şi nişte muzică nouă de pe net, io nu-s d-ăla cu manele aşea, mie-mi place house şi astea, da la un bairam mai merge; aşa că aveam şi nişte piese de la Romeo Fantastik da’ d-alea mai dă suflet aşa. Stăteam noi la ţigare acoloşea, mai trecea câte-o pisi d-asta dîn cartier mai băgam şi noi o caterincă astea, băieţi suntem. Şi la un moment dat vine două gagici din bloc, Ionela de la 1 şi Stelista de la 6. E fete bune ele aşea da cam cu fiţe-n cap că cică ele nu stă să mănânce seminţe la bloc că nu-s ţărănci şi vrăjeli d-astea; cică să mergem prin centru la plimbare. Le zic “Păi ce fă sunt bunică-mea să mă plimb pă centru duminică seara?” şi ăştia dă eram cu ei râde şi ei dă se prăpădeşte. Da până la urmă na, zic să mergem unde vor ele că io-s băiat finuţ şi ele e fete şi zic hai să fiu io dă treabă şi băieţii ăilalţi că hai mă să mergem. Da mă ofticam aşea niţel că io eram doar în trening, lejer aşea dă cartier c-am zis ca nu-mi iau blugii noi şi cămaşa D&G ca să stau la bloc.
Ne urcăm în 40 goool frăţie, îmi trag doo scaune să am şi dă picioare şi bag “Valoarea mea” să audă toată lumea. Io le am pă muzică aşea, şi ştiu să bat ritmu ăla de la manele pe scaune ştii? Talent rău. Zice fetele astea dă era cu mine da aşea tare să audă lumea care era pă tramvai cu noi “Hai bă Gianny nu mai face şou aicea că se uită lumea urât la noi” şi dup-aia râde amândouă. Şi râd şi io da dup-aia mă uit în faţă şi o văd pă o fată că se uita urât la mine. Stătea pă scaunele alea trei dă e in faţa la tramvai de-i atârnau picioarele în jos pă ele. Era şucară ea aşea că avea păr d-ăla creţ dă zici că e încâlcit da ştii ce făcea frate? Bă nu ştiu nu prea am mai văzut da citea o carte ca alea dă şcoală. În tramvai frăţică. Şi zic ia să mă bag io pă vrăjeală cu fata asta da aşa la modu fin c-o văd că e cu cărţi cu astea. Mă aşez io lângă ea, văd că nu se uită la mine că aşa face toate da io le văd că râde ele în sinea lor.
“Te deranjează dacă stau şi io aicea fata?”
“Nu, treaba ta”.
A dracu asta mă.
“Da pot să citesc şi io cu tine?”
“Ce, tu ştii să citeşti?”
Bă frăţie nuş da asta m-a durut aşa puţin la corason. Adică ce, io am faţă de prost? O întreb şi pă fata asta şi zice:
“N-am zis asta, te întrebam doar dacă ştii”
Îi arăt io că Gianny nu e prost:
“Păi am citit şi io la şcoală nişte cărţi”. Şi-i zic dă Baltagu şi nuş ce pana mea ne-a mai pus doamna să citim, da io nu le-am citit nici p-alea aşea cu totu am citit decât nişte rezumate da fata nu ştie. Dupa-aia stau lângă ea şi citesc cu ea da nu înţeleg nimic, era ceva cu unu Darsi care o cerea pă una dă nevasta. În fine, mă plictisesc şi mă uit la cartea aia şi era groasă frăţieee. Şi fata asta era pă la mijlocu la carte.
“Auzi fata da ce carte e asta?”
“Mândrie şi prejudecată, e o carte scrisă demult, pe la 1800”.
Ăoleu, d-aia dă la stră-stră-bunica.
“Auzi fata, da tu ai citit toate paginile astea?”
“Da.”
“Şi în cât timp?”
“Păi vreo 4 zile.”
Mă uit la pagină - două sute doişpe, să-mi moară ce-am pân casa dacă te mint! Mă râd io în sinea mea aşa şi-i zic lu fata că io n-o ard cu d-astea cu cititu că mie nu-mi place şi văd că se strâmba cică “Păcat”. Ce păcat frate foarte bine!! Da ca să-i placă dă mine aşea puţin că o văd că e jmecheră aşa şi are şi pirs d-ăla în nas cum are şi Stelista îi zic:
“Da şi io am citit acu vreo lună o carte marfă aşa da nu mai ştiu cum se chema da mi-a plăcut să ştii.”
“Oo, bravo”. O văd că zâmbeşte, am vrăjit-o gata şi mă bucur aşea că ea e drăguţă şi zâmbeşte frumos şi îi zic că e drăguţă. Ea zâmbeşte iară şi e clar că şi la fată îi place dă Gianny aşa că îi cer ID-u dă mess. Şi bă frate, nu vrea să mi-l dea. O bag p-aia că nu, că să vezi, că decât să vorbim şi noi să ne cunoaştem, să fim prieteni da ea că nu. Nuş frate urâtă faza. O văd că se ridică şi mă uit pă geam văd că suntem la Unirea şi tre să coborâm şi noi. Ăia dîn spate îmi face semn şi dau să mă duc spre ei da mă mai uit la fată umpic şi văd că ia iar se uită la mine şi zâmbeşte aşea frumos şi zice:
“E fain să citeşti, poate mai încerci şi tu”
Şi coboară.
Nu ştiu bă da mi-a intrat la corason asta şi acu când mă duc acasă o să mă uit pân debara că are ai mei nişte cărţi d-alea de când erau ei mai tineri, să văd poate iau şi io una la citit. Păi ce bă Gianny e incult?

Mioritic.

Am început să mă plictisesc să tot spun “numai în ţara asta e posibil aşa ceva”. Pe bune, o spun în fiecare zi şi deja mi-a devenit cvasi-tic verbal. Pentru că în fiecare zi dau de situaţii stupide şi absurde care au ajuns să-mi pară emblematice pentru România. Mi se pare că ţara asta face ce face şi o dă în bară. Se pune ceva nou, se strică. Se fură. Dispare. Se implementează o nouă metodă pentru….se duce de râpă. Se uită detalii pe ici pe colo, în locurile esenţiale. Tipic: greşelile flagrante. Am început să construim un pasaj suprateran înainte să primim aprobările de a demola casele oamenilor. Am început să cârpim străzile din centrul vechi dar neapărat pe toate o dată astfel încât toată zona să se asemene cât mai fidel cu nişte tranşee. Etc, etc. Acum sunt super trendy grevele: profesorii au făcut o grevuţă în octombrie dar a murit repede, se pare că după greva metroului se va face greva CFR pentru că se asortează (greva RATB anyone?), până şi o mână de oameni foarte serioşi de la Filarmonica George Enescu fac grevă. Şi apropo de greva de la metrou, că asta e cea mai trendy (şi tocmai pentru că e atât de comercială ma abţin s-o mai comentez), am văzut la TV o imagine tipic mioritică pe care aş transforma-o in tablou dacă aş mânui penelul cu talent: zeci de oameni împingând, opintindu-se, îmbulzindu-se să intre într-un autobuz plin ochi. Dacă ar avea conştiinţă, legile fizicii s-ar simţi foarte ofensate de aceşti oameni care nu ştiu că acolo unde nu mai e loc, fizic, să intri, nu poţi intra. Amicul Cristi S. se distra teribil când îi spuneam într-un 301 foarte plin “oamenii aştia –femeile din maşină- vor avea naşteri uşoare; ia uite cu cât sârg împing toate!”
Ştiu că ne sunt pline plaiurile de revoltaţi care strigă în mod constant că avem o ţară de doi lei (vechi), dar se pare că dorinţa mea permanentă de individualitate s-a cam mistuit pentru că, iată, mă alătur şi eu lor. Dar i-aş întreba “de ce nu plecaţi pe plaiuri mai normale dacă nu vă convine?”. Eu aşa o să fac după ce-mi iau diploma aia care atestă că am ieşit un fel de ingineră din “cea mai prestigioasă şcoală de ingineri din România” (haha. vezi "mesajul rectorului" de pe upb.ro). Şi să nu-mi spuneţi vestita replică “dacă toată lumea ar pleca s-ar duce ţara de râpă”. Unde să se mai ducă? Şi ce putem face noi s-o oprim dacă rămânem aici şi murim cu ea de gât? Eu, una, pe la 19 ani m-am vindecat de iluzia că repar eu ceva în ţara asta dacă rămân aici şi mă lupt pentru ea. Mai bine mai târziu…