Gianny de Viena

Există! Şi e român.

Am aşteptat atât până să-i divulg existenţa pentru că nu eram sigură cine este el. Este oare băiatul în trening venit la muncă la negru? Este oare cel cu ceasul de aur care organizează alba-neagra în mijlocul străzii, la Schwedenplatz? Sau să fie cel tuciuriu care mi-a furat portofelul? Ba chiar l-am luat în considerare şi pe Türkan, acest Gianny „austriac” (blugi decoloraţi, ştras în ureche, freză gelată tip gărduleţ/deluşor, avea potenţial!). Ei bine, niciunul dintre ei. Pe Gianny de Viena l-am descoperit chiar în seara asta, e proaspăt scos din cuptor. Unde? La un concert Şuie Paparude. Da, aici, în Viena.

Offtopic, ca să înţelegeţi, Şuie au avut un concert în Cafe Leopold din Viena, de altfel o locaţie foarte trendy, fix în centrul cultural al oraşului. Având în vedere că sunt fan, aş fi mers oricum, dar motivaţia a fost cu atât mai mare cu cât am câştigat o invitaţie moca la un concurs de pe site-ul locaţiei (dacă introducerea numelui şi a adresei de mail se poate numi concurs). M-am aşteptat să fie mulţi români, era şi normal, chiar şi eu am simţit mândria vag patriotică de a putea cânta în limba mea într-un oraş străin. Dar cumva mă aşteptam la o calitate o oamenilor cel puţin egală cu cea a publicului românesc de la un concert obişnuit Şuie. Nu mă aşteptam ca prima sintagmă pe care o aud la intrare să fie „Ce-aş băga o şaorma , frăţică!’’. De asemenea, mă aşteptam să înceapă concertul târziu, pe oră românească. Nu mă aşteptam să vină fară unul din soliştii principali (Bean). Şi nu mă aşteptam să aibă atât de puţin respect încât să vorbească doar română cu publicul. Pe de altă parte, având în vedere că sus numitul public era alcătuit 99% din români, pot să-i înţeleg. Nu că se vedea (doar) după feţe, dar era scandal, erau urlete şi înjurături, era înghesuială tip ”survival of the fittest’’ (primeşti cot, dai cot mai departe, te împinge, împingi mai departe; doar cu atotputernica fată cu tocuri nu-ţi merge: te calcă, e imună la tălpi joase). La sfârşit, însă, Dobrică a spus ceva ce mi-a atras atenţia: „Mulţumim tuturor studenţilor români de aici, multă baftă”. Şi atunci mi-am dat seama.

Deci, cine este de fapt Gianny de Viena? Acum, după concert, maltratată de coate şi cu degetele de la picioare perforate de tocuri cui zbânţuitoare, cu durere şi amărăciune în suflet vă spun: Gianny de la Viena este un student. Un tânăr al cărui părinţi au considerat că o Particulară nu e destul de bună pentru fiul lor; ca nu mai e de ajuns să „faci o facultate, să ai şi tu o diplomă’’. Nu. Acum trebuie să „faci o facultate în străinătate, să ai şi tu o diplomă din străinătate’’. Şi iată-l pe tânărul Gianny aterizat din faţa blocului direct la Viena. Nu mă înţelegeţi greşit, acest Gianny îi este totuşi superior celui românesc, merge (să zicem) zilnic la facultate, poate mai şi înţelege ceva şi ştie şi două-trei boabe de germană. Daca însă luăm valoarea lui relativă la mediul în care se află – Austria, Viena – el rămâne totuşi un Gianny. Poate a schimbat treningul pe o pereche de blugi, poate nu are tricoul cu Gigolo Italiano. Dar este cel care urlă, care vrea să fie în centrul atenţiei urcându-se pe scenă în faţa trupei, care strecoară şî câteva sloganuri despre Steaua, care trece prin mulţime despărţind-o ca Moise marea. Pentru că el e şmecher şi lumea trebuie să ştie asta. Păi ce, Gianny e un nimeni în oraşul ăsta european?

Să-l ajutăm pe Gianny!

Gianny e bolnav. Câţiva membri din gaşca lui de jmekeri cu care clatină tramvaiele în drum spre stadion şi bate suporterii echipelor adverse după meciuri sunt îngrijoraţi: se pare că tânărul n-a urmărit campionatul mondial, n-a mâncat shaorma de o lună şi în ultimul timp a refuzat să iasă cu băieţii în faţa blocului la seminţe şi bere la 2 litri. Ce se petrece?

Un prieten apropiat al lui Gianny, acum marginalizat însă de gaşca din cartier pentru ca a fost singurul din grupul lui şcolar care a luat bacul, a stat de curând de vorbă cu tânărul. A., spus şi Killeru’, i-a făcut o vizită la domiciliu lui Gianny şi ne-a mărturisit că acesta este într-o stare jalnică: stă mai toată ziua în pat, uneori citeşte (cărţi!) şi ascultă muzică uşoară. “Nu mai bagă cedeurile cu Copilu dă Aur şi nici pă alea cu Guţă. Am venit cu cel mai nou şi cel mai adevărat album dă manele, pă sistem, "Vrea gagica mea la mare"…Nici nu s-a uitat la iel. Acu ascultă Radio Romantic şi zice că cică gata, vrea să se bage la învăţat, la astea, să ia şi iel bacu la anu. Io i-am zis că e mare belea asta, că uite la mine, am luat şi io bacu anu ăsta şi gata, bagabonţii dîn cartier nu mai vorbeşte cu mine niciunu…Că cică m-am lăsat de jmekereală, că astea…Da dă unde, că io m-am dus la bac că m-a obligat maică-mea şi să moară fata mea dacă am vrut să-l iau, da nushtu cum dracu că le-am nimerit! E periculos cu astea, frăţică!”

Întrebat de ce crede că Gianny a ajuns în această situaţie tristă, Killeru ne spune: “Eh are bucurii la o fată, ce să fie? O tot vede pă una în tramvai când vine dă la antrenament şi gata, cică aia e iubirea la viaţa lui, vrăjeli d-astea. Pai io i-am zis frăţicăăă ieşi în cartier la colţ, trece zece d-alea cum ai văzut tu! La ce bunăciuni avem aci în cartier…Păi noi dă ce stăm în fiecare seară p-afară până la 2-3? Să le vedem şi noi pă fetele astea, pă vecinele! Hă hă!”
“E nebun frăţie, deci să moară viaţa mea dacă te mint! Nici n-a vorbit cu fata, că cică îi era ruşine, auzi iel, care are cel mai cel talent la agăţat în cartier…Plus că are bani, are valoare…E ca domn’ Juan ăla sau cum îl cheamă. Da dă fata asta îi era ruşine. E prost făcut grămadă, dacă-ţi spun…“
„Da io cel mai tare mi-e frică că îl ia ăştia în cartier la ochi…Că s-a făcut fraier, că astea. Cum mi-au făcut mie. Da la mine ie bine, că-l am pă fratimi-miu fotbalist şi toţi îl respectă, şi mă lasă bulangiii ăştia în pace…Da Gianny n-are pă nimeni…nu ştiu, e urâta treaba“.

Acesta este un apel către toţi oamenii cu suflet. Haideţi s-o găsim pe fata de care s-a îndrăgostit Gianny şi să îi vorbim de băiatul care a căzut la pat din iubire pentru ea. Să-l salvăm pe Gianny de furia jmekerilor cartierului cât de repede posibil, până când nu se apucă de învăţat pentru bac!
Cei ce au văzut o fată de statură medie, blondă, cu rădăcini şi şuviţe închise la culoare, sâni impunători şi cercei mari de aur sunt rugaţi să ne dea aici informaţii despre ea. Fata poartă în special colanţi şi pantaloni albi foarte scurţi şi este adesea însoţită de o prietenă ce-i seamănă uluitor şi căreia i se adresează cu “fă”.

Gianny se întoarce! (şi e mai curios ca niciodat')

Era undeva pe un scaun din dreapta mea în ultimul metrou, pe care l-am luat la 23.30 de la Unirea. Nu era acelaşi Gianny care a descoperit cartea: acesta avea părul blond, câteva coşuri mari şi umflate răsfirate pe faţă şi ochii de un verde spălăcit. Dar avea tenişii argintii şi curiozitatea pe care numai un Gianny le poate avea.
În faţa lui s-a aşezat o fată drăguţă cu dreadlocks lungi şi blonde. Setea de cunoaştere şi de nou a lui Gianny nu l-a lăsat să stea pe locul lui decât un minut şi treizeci de secunde, după care a sărit ca ars din scaun şi, ca după o mişcare bruscă de şah, s-a aşezat lângă tânăra. Prinzând mişcarea cu coada ochiului, mi-am încordat auzul ca să mă distrez pe seama potenţialei conversaţii. Zgomotul făcut de metrou în timp ce parcurgea drumul dintre două staţii nu mi-a permis, însă, să aud tot ce au discutat. La oprirea în staţii am prins câteva frânturi, destul cât să realizez că şi asta a fost o lecţie esenţială pentru formarea gândirii lui Gianny ca membru al unei societăţi democratice, în care fiecare face ce vrea.
El stătea în poziţia aceea a lui Gianny când e în procesul descoperirii intelectuale şi sociale: pe jumătate întors către fată, cu glezna piciorului stâng pe coapsa celui drept, cu ochii mari pierduţi în şuvitele ei de păr răsucit într-un mod miraculos pentru el. Un Gianny curios, dezorientat, aproape intrigat. Întrebările curgeau, Gianny nu mai contenea cu exclamaţiile. “Fata, da cum ţi le-ai făcut?”, “Da dă ce ţi le-ai făcut, fata?”, “Da ai tăi ce zice fata?”. Apoi atenţia i s-a îndreptat spre mediul înconjurător şi alte detalii ale fiinţei pe care o analiza. Ce are în mână? La ce e studentă şi ce e cu desenele alea? De ce învaţă? Ocazional s-au iscat şi dezbateri filosofice cărora, însă, nu le-am prins esenţa din cauza zgomotului.
Am fost impresionată că fata s-a arătat foarte binevoitoare faţă de Gianny, i-a răspuns la toate întrebările, i-a pus şi ea intrebări la rândul ei (“A, deci eşti la liceu…Ce liceu?”) şi chiar au râs împreună. Se vede treaba că şi ea, ca şi mine, înţelege importanţa dezvoltării proceselor cognitive la Gianny şi caută să fie de folos în acest sens. Când a coborât la Dristor, fata şi-a luat la revedere iar el i-a strigat înainte să se închidă uşile “Da să ştii fata ca mie tot nu-mi place dă păru tău! Hăhăhă!”
Rămas singur şi debusolat, cu răspunsurile proaspăt primite învârtindu-i-se în cap şi negăsindu-şi locul în structura sa intelectuală neîncăpătoare, Gianny a început să bată un ritm sacadat cu palmele pe scaunul albastru de sub el, fluierând simultan. Surplusul de informaţie se consumă la Gianny într-un proces de creaţie muzicală. Dar ce face? Vine spre mine! Se aşează pe locul din dreapta mea şi simt o pereche de ochi mari şi curioşi devorându-mi profilul. Mă întreabă “Fata, ai un ceas?” Era doisprezece fără douăzeci. Mă ridic şi mă duc spre uşă, oricum urmează să cobor. Un Gianny părăsit işi întinde picioarele lungi în blugii decoloraţi pe scaunul pe care stătusem eu înainte.
Off, Gianny, Gianny, nebunule, setea ta de cunoaştere e de nestăvilit în seara asta, nu-i aşa?

Mândrie şi prejudecată (sau cum a descoperit Gianny cartea)

Deci frăţică, dumincă seara ies io pă la bloc cu bagabonţii mei zic hai o sămânţă un suc la scară pe trepte. Am scos şi nişte muzică nouă de pe net, io nu-s d-ăla cu manele aşea, mie-mi place house şi astea, da la un bairam mai merge; aşa că aveam şi nişte piese de la Romeo Fantastik da’ d-alea mai dă suflet aşa. Stăteam noi la ţigare acoloşea, mai trecea câte-o pisi d-asta dîn cartier mai băgam şi noi o caterincă astea, băieţi suntem. Şi la un moment dat vine două gagici din bloc, Ionela de la 1 şi Stelista de la 6. E fete bune ele aşea da cam cu fiţe-n cap că cică ele nu stă să mănânce seminţe la bloc că nu-s ţărănci şi vrăjeli d-astea; cică să mergem prin centru la plimbare. Le zic “Păi ce fă sunt bunică-mea să mă plimb pă centru duminică seara?” şi ăştia dă eram cu ei râde şi ei dă se prăpădeşte. Da până la urmă na, zic să mergem unde vor ele că io-s băiat finuţ şi ele e fete şi zic hai să fiu io dă treabă şi băieţii ăilalţi că hai mă să mergem. Da mă ofticam aşea niţel că io eram doar în trening, lejer aşea dă cartier c-am zis ca nu-mi iau blugii noi şi cămaşa D&G ca să stau la bloc.
Ne urcăm în 40 goool frăţie, îmi trag doo scaune să am şi dă picioare şi bag “Valoarea mea” să audă toată lumea. Io le am pă muzică aşea, şi ştiu să bat ritmu ăla de la manele pe scaune ştii? Talent rău. Zice fetele astea dă era cu mine da aşea tare să audă lumea care era pă tramvai cu noi “Hai bă Gianny nu mai face şou aicea că se uită lumea urât la noi” şi dup-aia râde amândouă. Şi râd şi io da dup-aia mă uit în faţă şi o văd pă o fată că se uita urât la mine. Stătea pă scaunele alea trei dă e in faţa la tramvai de-i atârnau picioarele în jos pă ele. Era şucară ea aşea că avea păr d-ăla creţ dă zici că e încâlcit da ştii ce făcea frate? Bă nu ştiu nu prea am mai văzut da citea o carte ca alea dă şcoală. În tramvai frăţică. Şi zic ia să mă bag io pă vrăjeală cu fata asta da aşa la modu fin c-o văd că e cu cărţi cu astea. Mă aşez io lângă ea, văd că nu se uită la mine că aşa face toate da io le văd că râde ele în sinea lor.
“Te deranjează dacă stau şi io aicea fata?”
“Nu, treaba ta”.
A dracu asta mă.
“Da pot să citesc şi io cu tine?”
“Ce, tu ştii să citeşti?”
Bă frăţie nuş da asta m-a durut aşa puţin la corason. Adică ce, io am faţă de prost? O întreb şi pă fata asta şi zice:
“N-am zis asta, te întrebam doar dacă ştii”
Îi arăt io că Gianny nu e prost:
“Păi am citit şi io la şcoală nişte cărţi”. Şi-i zic dă Baltagu şi nuş ce pana mea ne-a mai pus doamna să citim, da io nu le-am citit nici p-alea aşea cu totu am citit decât nişte rezumate da fata nu ştie. Dupa-aia stau lângă ea şi citesc cu ea da nu înţeleg nimic, era ceva cu unu Darsi care o cerea pă una dă nevasta. În fine, mă plictisesc şi mă uit la cartea aia şi era groasă frăţieee. Şi fata asta era pă la mijlocu la carte.
“Auzi fata da ce carte e asta?”
“Mândrie şi prejudecată, e o carte scrisă demult, pe la 1800”.
Ăoleu, d-aia dă la stră-stră-bunica.
“Auzi fata, da tu ai citit toate paginile astea?”
“Da.”
“Şi în cât timp?”
“Păi vreo 4 zile.”
Mă uit la pagină - două sute doişpe, să-mi moară ce-am pân casa dacă te mint! Mă râd io în sinea mea aşa şi-i zic lu fata că io n-o ard cu d-astea cu cititu că mie nu-mi place şi văd că se strâmba cică “Păcat”. Ce păcat frate foarte bine!! Da ca să-i placă dă mine aşea puţin că o văd că e jmecheră aşa şi are şi pirs d-ăla în nas cum are şi Stelista îi zic:
“Da şi io am citit acu vreo lună o carte marfă aşa da nu mai ştiu cum se chema da mi-a plăcut să ştii.”
“Oo, bravo”. O văd că zâmbeşte, am vrăjit-o gata şi mă bucur aşea că ea e drăguţă şi zâmbeşte frumos şi îi zic că e drăguţă. Ea zâmbeşte iară şi e clar că şi la fată îi place dă Gianny aşa că îi cer ID-u dă mess. Şi bă frate, nu vrea să mi-l dea. O bag p-aia că nu, că să vezi, că decât să vorbim şi noi să ne cunoaştem, să fim prieteni da ea că nu. Nuş frate urâtă faza. O văd că se ridică şi mă uit pă geam văd că suntem la Unirea şi tre să coborâm şi noi. Ăia dîn spate îmi face semn şi dau să mă duc spre ei da mă mai uit la fată umpic şi văd că ia iar se uită la mine şi zâmbeşte aşea frumos şi zice:
“E fain să citeşti, poate mai încerci şi tu”
Şi coboară.
Nu ştiu bă da mi-a intrat la corason asta şi acu când mă duc acasă o să mă uit pân debara că are ai mei nişte cărţi d-alea de când erau ei mai tineri, să văd poate iau şi io una la citit. Păi ce bă Gianny e incult?